O bicicletă pentru fiecare copil

campanie de strângere de fonduri pentru achiziționarea de biciclete comunitare pentru tineri și copii din medii defavorizate

Cine sunt beneficiarii?

Beneficiarii sunt elevi și copii din diferite comunități rurale din județul Iași, cu vârste între 4 și 18 ani, preponderent din familii cu venituri reduse. Dorim ca bicicletele să ajungă undeva unde chiar vor face o diferență. Nu atât la nivel individual, cât și la nivel de comunitate. Din acest motiv, organizăm livrarea bicicletelor astfel încât acestea să ajungă la copii care merg la aceeași școală, sau la copii din aceeași comunitate. Asta ne permite, pe termen lung, să ținem legătura cu beneficiarii și să îi invităm să participe la cât mai multe acțiuni.

Viitorii bicicliști așteptând cuminți distribuirea bicicletelor, în fața școlii din Icușeni, com. Victoria.

ETAPA 1Campanii de strângere de fonduri

Strângerea de fonduri apelează la publicul larg pentru donații care sunt folosite la achiziționarea de biciclete. Acestea sunt recondiționate și aduse într-o stare bună de funcționare, iar apoi sunt donate beneficiarilor.

Susținătorii campaniilor au înțeles impactul puternic pe care îl poate avea o bicicletă în viața unui copil. Mai ales atunci când familia nu și-ar putea-o permite. Astfel, s-au primit ca donații: bani, componente, biciclete și scule.

Campania 1 (2020-2021)

total strâns 1027 euro de la 35 de donatori. Datorită acestor donații au fost distribuite 17 biciclete echipate cu lumini, lanț și cască de protecție

Campania 2 (2021-2022)

total strâns 1589 euro de la 42 de donatori. Datorită acestor donații au fost distribuite 42 biciclete echipate cu lumini, lanț și cască de protecție

Campania 3 (2022-2023)

total strâns 2216 euro de la 68 de donatori. Aceste donații vor fi folosite pe parcursul anului 2022/2023.

ETAPA 2 – Unde ajung bicicletele?

Beneficiarii sunt selectați prin colaborarea cu asociații și instituții locale, care desfășoară în mod regulat activități în comunitate.

Campania 1 (2020-2021) – 17 biciclete

  • Sat Icușeni, comuna Victoria, județul Iași (mulțumiri Asociației Orientat)

Campania 2 (2021-2022) – 42 biciclete

  • 19 biciclete în comuna Cotnari, județul Iași (mulțumiri domnului Dorin de la Biblioteca Publică Cotnari)
  • 5 biciclete către „Casa cu Grădină„, o „casă de tip familial” ce aparține de DGASPC Vaslui: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (mulțumiri către Asociația The Social Incubator) 
  • 5 biciclete către „Centrul de primire în regim de urgență” din Vaslui
  • 13 biciclete în comuna Hălăucești, județul Iași (mulțumiri domnului Radu Buzenschi, profesor la Clubul Copiilor)

Campania 3 (2022-prezent) – 65 biciclete

  • 8 biciclete în satul Frăsuleni, județul Iași
  • 14 biciclete în satul Roșu, județul Iași
  • 3 biciclete către campionii de la Rugby Tag – Special Olympics, în colaborare cu Clubul Rotary Iași
  • 10 biciclete în satul Cotnari, județul Iași
  • 9 biciclete în satul Oțeleni, județul Iași
  • 3 biciclete către cazuri sociale locale din Iași
  • 2 biciclete în satul Răducăneni, județul Iași
  • 10 biciclete în satul Borlești, județul Neamț
  • 6 biciclete în satul Iazu Vechi, județul Iași
Încă de dimineață a început acțiunea la școala din satul Iazu Vechi, facilitați de Fundația Bethany